Dacă în exersarea dreptului său la libera exprimare, omul, ființă emoțională, simte la un moment dat, nițică ură, cum ar fi, de exemplu îi urăște pe epigonii lui Ceaușescu, de pildă, pe Ciolacu, atunci recomandarea mea este să scrie întotdeauna, pe Facebook sau pe unde se exprimă el, „nu îl urăsc pe Ciolacu, dar…”. În acest fel, ura este, totuși, exprimată și omul este acoperit din punct vedere juridic față de alți ciolaci care ar fi tentați să îi interzică libertatea de exprimare pe caz de ură. La fel și cu teoriile conspirației. Înainte de a expune o astfel de teorie, adăugați la începutul frazei expresia „oamenii de știință au demonstrat că…” sau „specialiștii spun că…”. Ca să nu aveți discuții. În ceea ce-l privește pe Ciolacu, observăm faptul că el crede că statul „tolerează” libertatea de exprimare, când, de fapt, acea libertate este înscrisă în chiar fundamentul statului modern, adică în Constituție. De fapt, e invers: statul iubește libertatea și îl tolerează pe Ciolacu, care încă nu știe ce-i aia și nici nu pare că are capacitatea intelectuală de a afla vreodată. Aici, Ciolacu confundă statul cu golanii lui corupți din partidul ăla mai gaurit de corupție și de pârnăiași decât un șvaițer, șvaițerul acela fiind un cașcaval la care sper că ciolacii nu vor mai ajunge în veci. Nu îi urăsc, dar.
PUBLICITATE