Hai să zicem că ei sunt patrioți și nu ne dăm noi seama. Poate că tot ce fac ei este cu adevărat spre binele cetățeanului și, într-un sens mai larg, al națiunii, și numai faptul că așa sunt ei, mai împiedicați la minte și la vorbă și numai faptul că nu reușesc să pună în cuvinte o activitate lăudabilă îi face să pară pafariști absoluți; precum o armată de prostovani neînfricați care rezistă cu dârzenie în cine știe ce tranșee strategică de la cotul cine știe cărui râu uitat de lume, fără să-și dea seama că rezistența și curajul lor țin în șah mari armate imperiale, care ar pârjoli țara dacă ar reuși cumva să treacă de tranșeea prostovanilor niznai.
Dar nu reușesc, iar atunci când prostovanii se întorc glorioși de la război, ei sunt eroi fără ca măcar să-și dea seama, iar dacă-i întrebi cum își explică bravura supraumană, ei îți raspund: “am găsit un camion cu conserve cu pateu de ficat, noroc c-aveam pâine la noi, că altfel eram pierduți”.
Poate că politicienii noștri sunt niște eroi idioți care nu-s capabili să explice cum de-s eroi și noi suntem de vină, că ne așteptăm ca politicienii valoroși și patrioți să fie și erudiți ca Iorga, și fluenți ca Țuțea.
Poate că d-aia încă mai au unii nostalgii după Ceaușescu și zic “ăla da, patriot”, fiindcă aceia admit ideea că marii patrioți pot fi și niște simpli tâmpiți cu o idee fixă. N-ar fi deloc o excepție pe lumea asta și nu mai dau și alte exemple ca să nu indispun cititorul. Dar, dacă-i așa, de ce avem cel mai mulți lefegii din Europa care sunt rupți în cur atunci când intră pe leafă la stat și milionari când ies? Ok, sunt tâmpiți și nu-și dau seama că-s patrioți, dar sunt într-atât de tâmpiți încât nu fac diferența dintre banul public și banul personal?
Sunt chiar atât de tâmpiți încât singurul lor neuron îl concentrează pe binele țării și nu mai au cu ce să observe mafia, corupția, jaful, idioțirea sistemică și toate nenorocirile care au loc în jur în timp ce ei sunt captivați de edificarea binelui pentru cetățeni? Oare nu cumva sunt tâmpiți, nătărăi, tonți, agramați, șulfe și-atât?
Este posibil ca în spatele ochilor goi ai președintelui să nu se afle niciun gând? Să nu fie urmă de carte și inteligență în spatele limbajului de lemn agramatos al premierului?
Și dacă în tranșeea prostovanilor sunt prostovani atât de incredibil de prostovani încât ei se luptă, de fapt, cu noi, cu cei care i-am trimis la război ca să ne apere?
Românului îi place să creadă că hoțul care îl fură este un geniu, un creier, are strategii, desenează pe pereți hărți complexe și manevre alambicate ca să-i dea românului țeapă și să-i ia banii pe nesimțite, așa încăt românul să dea cu căciula de pământ într-un fel de “chapeau!” neaoș, zicând cu admirație: “bă, al dreacu ăsta, hai că mi-a plăcut cum m-a făcut el pe mine!”. Nu ne place să știm că ne fură unii mai proști ca noi. Dar eu cred că, ne place, nu ne place, așa e. Cred că de treizeci de ani ne jefuiește prostu’ satului.
PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
