Bătălia de la Kiselefful Mic

Trupele erau sleite după măcelul de ieri. Și de alaltăieri. Și de mâine. Dar o pală de vânt aduse noi speranțe deșarte. Barna se întoarse către Drulă.
– Deschide gura.
Drulă se execută. Barna întinse mâna și-și umezi îndelung degetul într-o gură uscată ca o rangă.
– Închide. Mersi.
Apoi, ridică degetul în aer. Vântul bătea dinspre faliment. Așa cum bănuia. Drulă era sigur. Barna ridică buzduganul. Drulă ridică privirea. Dușmanul era aproape. În zare trupele lui Cioloș s-ar fi apropiat în galop învăluite într-un nor de praf până la cer dacă ar fi existat trupe. Dar Cioloș călărea singur în fruntea sa. Temeinic. Ardelenește. Trecu un timp. Apoi, stătu. Soarele apuse de mai multe ori și răsări o dată. Sau doar părea că o dată. Practic, era primăvară. Cioloș era deja aici. Rosti, cu voce de tunet. Apoi spuse.
– N-aveți nicio șansă.
– Învinge-ne, dușmane!, ziseră Barna și Drulă.
– Predați-vă!, zise Cioloș mărinimos, dar cu ură.
– Care-s condițiile?
– Voi fi nemilos cu voi.
– Umilește-ne. Primim.
– În primul rând, îmi voi da demisia. Asta vă va tortura.
– Nu știu dacă putem îndura.
– Fiți bărbați, ce dreacu.
– Ai milă!
– Nimic! Apoi, mă voi mazili.
– Doamne, îndură-te de noi!
– Și apoi voi ține o conferință de presă să-mi recunosc înfrângerea.
– E prea mult!
– Și totuși, prea puțin. Ați merita să-mi dau palme.
Barna plecă privirea. Drulă plecă. Cioloș era plecat de când venise. Apoi, de nicăieri, se auzi sunet scurt și sec, care nu prevestea nimic bun. Barna se întoarse către Drulă.
– Te-ai bășit?
Dar numai ecoul îi răspunse: ”…Bășit… bășit… bășit”. Nu mai era nimic de făcut. Trebuia să accepte. Învinsese. Barna bătu calul pe grumaz și-i zise:
– Istoria ne va fi nerecunoscătoare, Bucifale!
Calul zâmbi:
– Istoria-i curvă, Dane.
Și-l încălecă pe Dan. Era și timpul.