Eu aș prefera să iasă la iveală că The Cerneală Killer de la Iași era un interpret al unei scenete auriste, decât că era unul care-a dat cu cerneală din convingere, fiindcă, în primul caz, am avea de-a face doar o mașinațiune politică, una deplorabilă, și-n final ar fi vorba doar despre niște activiști pe care atât i-a dus mintea să facă pentru a se victimiza și a ”face știri”. Nimic nou sub soare, s-a mai văzut și se va mai vedea. Nu avem așteptări de la activiști, deci nici dezamăgirile nu sunt posibile.
În al doilea caz, în care presupunem că un om oarecare, un simplu cetățean, este indignat de o situație de fapt și decide să-i ofere o lecție unei alte persoane, aceleia care-a creat acea situație, în acest caz ideea noastră frumoasă despre om și umanitate pică, și asta ne doare.
Aici avem de-a face cu un defect, cu un Taxi Driver, cu un om care, sub masca anonimității și a respectabilității, clocește revanșe diabolice, aflate la frontiera cu crima, fiindcă, în fond, doar arma folosită face deosebirea dintre o simbolică mânjire cu cerneală și un asasinat pe bune.
Structural, nicio deosebire între mintea unui asasin și mintea ăluia care se duce dimineața la papetărie, își cumpără o călimară cu cerneală, umblă cu ea în buzunar toată ziua, iar seara îi deșurbează capacul și, cu mare grijă să nu i se verse cerenala-n buzunar, se fofilează pe lângă politician până ce găsește momentul potrivit ca să-l execute.
În final, doar un neuron sau doi, o fragilă combinație chimică care menține echilibrul chimic al hormonilor din creier au făcut diferența și l-au determinat pe idiot să ia o călimară și nu un cuțit sau un pistol cu aer comprimat, pistol care, se știe, este letal de la mică distanță.
Un hal de om care este pe cât de ridicol, pe atât de periculos.
Câți astfel de oameni se freacă de noi de dimineață până seara, fiecare cu o călimară simbolică în minte, gata să ne execute în moemntul când le contrazicem opiniile? Nici nu vreau să mă gândesc.
În plus, nevastă-sa i-a fost complice și susținător în planul său, plan care este caragielesc doar fiindcă nu-s victime.
– Luciane, ai luat călimara?
– Luat.
– Cerneală neagră?
– Albastră. N-am găsit neagră.
– Atunci, renunțăm.
– De ce, dragă?
– Păi, or ne ținem de plan în cele mai mici detalii, or lăsăm țara asta să se ducă de râpă și n-o să mai avem șansa să facem istorie.
Cu specimene ca ăștia, ar fi ceva de dorit să ajungem la vorba aia românească, ”fiecare cu țicneala lui”, fiiindcă țicniții în grupuri mai mari de doi, care mai sunt și inflamați de alți țicniți, țicniștii activiști, cei atinși de forma supremă de țicneală, politica, sunt o amenințare prezentă și reală, un risc și un pericol pentru oameni și societate.
Bun e Facebookul ăsta, că ne mai spovedește, fiindcă intră omul aici și-și mai lasă din țicneală pe wall, mai dă afară din presiune și nu explodează pe stradă, printre oameni. Fără Facebook, ar rămâne țara fără călimări.
PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
