Băei, puneți mâna de-nvățați limba română bine și-nvățați-i și pe alții, copii, rude, amici, prieteni, și lăsați blocurile, unde dețineți doar varul de pe pereți și cumpărați-vă case pe pământ și terenuri, și colonizați-vă țara voastră, fizic, nu în principiu, exact așa cum au făcut evreii în Palestina, că d-aia evreii au acum țară, invers față de palestinieni, care au fășie, și nici aia nu e bătută-n cuie. Dar mai ales colonizați limba română cu români, că dacă ne iau ăștia țara de sub cururi și ne trezim că avem casă pe pământ, nu în România, ci în jurisprudența UE, granița României rămâne acolo unde stă-n picioare ultimul vorbitor și scriitor de limba română, că limba face națiunea și națiunea face teritoriul, băbăeți. Băei, nu mai puneți botul la ce zic ăștia care zic că-i bine, că nu e, ci e invers de cum zic ei, că suntem din ce în ce mai puțini români pe pământul nostru, iar ăia care sunt vorbesc din ce în ce mai prost și mai rar românește, iar de scris, scriu în hieroglife pe telefon, ca extratereștrii antici, plus că, probabil că-s și urâți, că nu le place la fete de ei și d-aia fac din ce în ce mai puțini copii, deci ne rărim, dreq, pas cu pas, cum a proorocit sasul. Că, băei, Transilvania s-a lipit la țară în 1918, fiindcă acolo erau români vorbitori și scriitori în limba română, că dacă nu erau, acum aveam granița cu Ungaria pe aliniamentul Oradea, Brașov, Vatra Dornei, frățică. Țara e limba omului, nu ce zic deputații iadului că este, care azi zic ceva, mâine altceva, că dacă era după ei, umblau grănicerii să mute bariera și ghereta cu tricolorul o dată pe săptămână, conform HG. Deci, nu fiți fraieri, băgați română la greu, faceți bani, luați pământ, puiți, încurcați-i. Trăiască Eminescu, Popescu, Ionescu, Georgescu (adică și io) și toți românii pe toate numele lor, acum și-n veciii vecilor, amin. Ziceți rugăciunea asta în fiecare seară ca să vi se dezlege darul de bani, sănătate, minte și drag de limba ce-o vorbim, și se-mplinește, să nu-mi ziceți mie Călin-Liviu Georgescu de nu-i așa, vorba poetului care scria despre limba noastră astfel: ”Românașul o iubește, Ca sufletul său, Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu.”
PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
