La numai o zi după ce jurnalista Șercan a publicat informația că lucrarea de doctorat a lui Ciucă este un plagiat, mass media iubitoare de stat (și nu de cetățeni), a pornit mașina de spălat imaginea plagiatorului, pe programul ”Ciucă fără pete”.
Această promptitudine este un indiciu că Ciucă ”n-a acționat de unul singur”, cum se zice la Poliție, ci ca piesă într-un sistem capabil să răspundă prompt la probleme, așa cum s-a văzut din adeziunea pentru Ciucă a președintelui Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, care a pus la bătaie, fără să clipească, prestigiul instituției pe care o conduce și a transmis un comunicat de presă cu titlul: ”Je suis Ciucă”.
Totuși, un aspect care apare de fiecare dată atunci când e prins câte un corupt sau plagiator dintre demnitari este tăcerea demnitarilor cinstiți, a acelora care nici n-au furat, nici n-au plagiat, dar au funcționat bine-mersi într-un sistem corupt, alături de corupți.
Oare există acești cinstiți dar muți? Că dacă da, ei ar trebui stimulați să-i dea în gât pe colegii mizerabili care se dedau la infracțiuni.
Stimulați sau, și mai bine, forțați printr-o lege à la américaine, unde cei care activează într-o organizație coruptă sunt pedepsiți ca și corupții.
Cu o astfel de lege, toți cei care au avut un rol în ascensiunea plagiatorului Ciucă ar trebui penalizați ca și complici, imediat ce lui Ciucă i se retrage doctoratul.
Încă și mai eficient, confiscarea imediată a averii corupților și motivarea cinstiților cu o parte din averea confiscată.
Cred că asta ar avea mare succes la noi, fiindcă atât statul, cât și cetățenii, ar avea numai de câștigat, ceea ce probabil că este și motivul pentru care confiscarea se face la noi, mai cu timiditate și cu milă.
Te-ai frecat de un corupt? Ești suspect. Știai că e corupt? Pârnaie. Simple idei. Le dau ca acatiste.
