AcasăCinste lorUn comunist mai presus de orice bănuială

Un comunist mai presus de orice bănuială

spot_img

Când Ciucă zice că ”acum nu contează să ne protejăm interesul individual, ci să protejăm societatea” el face confuzia pe care o făcea și Ceaușescu atunci când credea că societatea este o persoană, și nu un concept abstract care se manifestă în realitate doar atunci când este populat o mulțime oameni cu diverse interese individuale.

E ca și cum ai zice că nu firul de iarbă contează, ci gazonul, omițând faptul evident că gazonul este, în realitate, un fir de iarbă multiplicat de sute de mii de ori (de douăzeci de milioane de ori, dacă gazonul ar fi populația României), și nu o entitate aparte, verde, mare și fără chip.

Pentru mine este evident că Ciucă își trage gândirea politică din Eminescu, mai exact, din versul: ”De rupi din codru-o rămurea, Ce-i pasă codrului de ea?”. Ceea ce este ok, atât timp cât nu ești tu însuți rămureaua aceea.

Dacă ești comunist în spirit, fraza lui Ciucă este firească și sună bine. Însă, dacă ești orice altceva, dar în primul rând liberal, fraza este pericol, fiindcă semnalează, nu doar că un comunist și-a făcut loc printre liberali, ci mai ales că întregul partid liberal, împreună cu președintele țării, au pus în fruntea guvernului un comunist sadea.
D-aia e și periculos să aduci militari să conducă civili. Ca militar, nu prea contează dacă gândești ca un comunist sau ca un creștin-democrat, că goarna sună la fel pentru toți militarii, mai ales atunci când ai liniștea că la capătul goarnei se află un civil ales de popor anume ca să sufle-n ea.

Dar dacă ai fost militar și ai trecut dincoace, la civili, ar trebui să fii pus sub supraveghere o vreme, așa cum îi puneau în carantină pe astronauții care reveneau de pe lună, anume pentru ca oamenii să se asigure că nu răspândești vreun virus adus în minte din spațiul militar. Țară mică și săracă, n-avem noi timp și resurse să-l civilim pe Ciucă, încuindu-l într-o rulotă septică pe vârful Omul până ce Ciucă simte, gândește, vorbește și se comportă ca un civil.

Dar putem să-l de-desemnăm, scriind pe Facebook reprezentanților noștri din Parlament, și semnalându-le faptul că ar fi mai indicat să nu-l voteze când se va pune problema, deoarece Ciucă vădește două mari probleme. Prima, ar fi aceea că lui Iohannis îi place de el, ceea ce-l descalifică din start. A doua, că nu are proprietatea cuvintelor pe care le dă pe gură, fiindcă e clar că în acest moment nu sesizează că vorbește ca un comunist, în timp ce este premierul desemnat al unui partid liberal.

Ar mai fi și-a treia problemă, aceea că omul beneficiază de o pensie specială și vine premier într-un guvern care are în programul de guvernare desființarea pensiilor speciale. Dar nu ne blocăm noi în asta. Unde-a mers mia, merge și suta.

spot_img
PUBLICITATEspot_img
PROMOspot_img
PUBLICITATEspot_img