La mulți ani, nouă!

Undeva, în străfundurile conștiinței noastre europene, cea nativă, nu cea înșurubată prin propagandă, încă a rămas ideea (bună, zicem noi) că Europa înseamnă să fim liberi în toate formele cunoscute.

Să fim liberi să ne ducem de colo-colo, de la Nisa la Stockholm. Să fim liberi să vindem blugi, roșii, lapte sau tractoare, mă rog, ce are fiecare. Să scriem, să facem muzică și filme după cum ne taie capul, dar fără să ne taie capul un capitalist și să ne bage acolo ideile lui ca și condiție pentru a ne băga bani în portofel.

Pe scurt, că vom păstra ceea ce aveam deja și vom adăuga ceea ce n-aveam dar s-ar găsi din belșug în lumea liberă de-aproape, Europa (America fiind lumea liberă de departe).

Știu, utopie. Fandacsii carpato-dunărene. Fiindcă, atunci când a venit vorba să fim europeni, Europa a zis:

– ”Stai așa puțin, Românie, că pe noi ne costă să re-desenăm harta ca să vă cuprindă și voi. Markerul ăla crezi că-i gratis?”
– ”Bine. Cât face markerul?”
– ”Câteva milioane de căpșunari ieftini.”
– ”Bine. Na.”
– ”Stai așa. Mai pune și câteva zeci de mii de medici și ingineri, ca să fie acoperitor.”
– ”Cam scump.”
– ”Nene, ce să-ți zic, Europa e Mercedes, nu Moskvich. Altă calitate. Dai un medic, dar stai în față””
– ”Hm. Bine, na. Altceva.”
– ”Pui și ceva bani?”
– ”Adică, bănci?”
– ”Da. Ai?”
– ”Am.”
– ”Dă-le încoace.”
– ”Și eu ce fac fără bănci?”
– ”Îți dau eu, căcălău, stai liniștit.”
– ”Hm. Bine, na.”
– ”Mi-ar mai trebui niște fabrici, uzine, d-astea.”
– ”Păi, n-ai destule?”
– ”Am, dar îmi mai trebuie. Că, dacă mâine se apucă vreun român să facă motorete bune și ieftine și-mi bagă Piaggio în faliment la Milano? Rămâne Franța fără motorete.”
– ”Ai și tu dreptate. Ia-le.”
– ”Auzi, dar terenul de sub ele și din jurul lor îți mai trebuie, dacă nu mai ai uzina?”
– ”Nu.”
– ”Dă-l și p-ăla.”
– ”Păi, ce faci cu el?”
– ”Nu știu acum. Tu dă-l, să fie.”
– ”Bine, na. Deci, batem palma?”
– ”Nu încă. Mă gândesc, dacă tot ne-am apucat de terenuri, pune la pachet și terenurile dintre uzine.”
– ”Păi, am o uzină la Constanța și una la Brașov, sunt trei județe între ele.”
– ”Dă-le încoace, găsim noi ce să facem cu ele.”
– ”Și eu cu ce mai rămân?”
– ”Cu nimica, dar măcar scapi de-o grijă.”
– ”Adevărat.”
– ”Păi, vezi?.”
– ”Ceva, energie, resurse, nu vrei?”
– ”Nu, mersi, că dacă mi-ai dat terenurile îmi iau eu singur.”
– ”Drăguț din partea ta. Mulțumesc.”
– ”Ce să facem, nu se poate fără sacrificii. Apropo.”
– ”Mai e ceva?”
– ”Mă gândesc, dacă nu mai ai de niciunele, la ce-ți mai trebuie Statul?”
– ”Zici de Statul român?”
– ”Da. Ți-l iau eu. Mai scapi de-un cost.”
– ”Adică, îmi iei de pe cap, instituții, partide, politicieni, administrație?”
– ”Da.”
– ”Și eu ce fac fără?”
– ”Îți dau eu.”
– ”Ce-mi dai?”
– ”Legi, alea-alea. Tot ce făcea statul tău, dar fără balamuc. Ți le dau eu de la Bruxelles, nu te doare capul.”
– ”Dom’le, ești mare! Îți sunt recunoscător. Mare deranj mi-ai luat de pe cap!”
– ”Eh, pentru asta avem prieteni, nu?”
– ”Perfect. Acum, dă libertatea încoace.”
– ”Ce libertate?”
– ”Europa. Dă-o-ncoace.”
– ”Păi, n-o am la mine.”
– ”Păi, unde-i?”
– ”Frate, n-am idee. Dar, stai liniștit, cum apare, o trimit direct la tine.”
– ”Promiți?”
– ”Mai încape vorbă!?”
– ”Bine. Bate palma.”
– ”Na. Hai noroc. Ai făcut o treabă bună. Într-o zi, o să-mi mulțumești.”
– ”În ce zi?”
– ”În fiecare an, pe 9 mai.”
– ”Păi, azi e 9 mai.”
– ”Azi e? Deci, ce zici?”
– ”Mulțumesc.”
– ”Pentru nimica. Bine-ai venit în Europa, nene!”

Călin-Liviu Georgescu

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”