Un ”Dineu cu proști” numai pentru demnitari

Directorul TNB, Ion Caramitru zice că, la spectacolul pentru vaccinați, ”Dineu cu proști”, de la Național, anunțat pe vineri, 14 mai, masca este opțională, ceea ce este, la data declarației, perfect ilegal, și va fi ilegal și la spectacol dacă guvernul nu dă o derogare între timp. Altminteri, previzionez o sală plină de polițiști în civil amendându-se înre ei. Caramitru mai zice că sala va fi plină, și n-am dubii c-așa va fi, că Bucureștiul este plin de miștocari care abia așteaptă un prilej ca să-și facă selfie-uri care-s memorabile trei zile. Zic Doamne-ferește de vreo tulpină indiană care să secere vreun vaccinat dintre spectatori, că bietul om (încă-o dată, Doamne-ferește!) e bun de cimitirul vesel de la Săpânța, să-i scrie pe cruce:

”Aici doarme Nelu Cioace,
Care de vaccin îi place,
A râs la”Dineu cu proști”,
Și-acum zace-aici, la foști”.
A mai zis Caramitru că biletele se vând online și se intră cu buletinul și certificatul de-nțepare, dar până acum biletele nu se găsesc de vânzare nicăieri. Suspectez că, între timp, s-a răzgândit, și ”Dineu cu proști” va fi un spectacol de promovare a vaccinării, la care vor fi prezenți doar promotorii, Iohannis, Cîțu, Barna, Orban, Hunor, Arafat, Rafila & Coaliția. Cum ar fi și normal.
PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”