Ursoaica-n blană de urs sau faptele așa cum au fost

În ziarul Libertatea, care citează Kronen Zeitung, prințul Emanuel zice că nu l-a-mpușcat pe Arthur, ci a-mpușcat o ursoaică diabolică. În urma declarațiilor sale, scenariul se schimbă astfel:

1) O ursoaică amenință comuna Ojdula, o comună cu 3500 de locuitori, (70% maghiari, 25% romi și 5% români).

2) În fața primejdiei, primarul Ágoston Pénzes decide: ”mă duc să-mpușc, naibii, ursul ăla!” Soția se opune: ”Pénzi, nu te duce, e periculos! Asta e treabă de prinț austriac!”. Primarul se clatină-n decizia sa: ”Boglárka, dragă, dar noi nu cunoaștem niciun prinț austriac!”. Boglárka nu se lasă: ”Sună și tu la minister, este imposibil ca venerabilul Barna Tánczos să nu cunoască unul!”.

3) Zis și făcut. Pénzi sună la minister dar, fatalitate, ministrul Tánczos, bancher, economist și hocheist din Miercurea Ciuc, nu cunoaște niciun prinț. În disperare de cauză, Tánczos îl sună pe Hunor. Iar ghinion. Însă Hunor vine cu ideea: ”Dacă cineva cunoaște un prinț, Iohannis este acela!”. Hunor sună la Cotroceni și, victorie! Iohannis are un prinț, și îi dă numărul de telefon lui Hunor, Hunor lui Tánczos, și Tánczos lui Pénzes. S-a rezolvat. Oare?

4) Primarul Ágoston Pénzes sună la Castelului Riegersburg din Stiria, în Austria și cere cu prințul Emanuel. ”La telefon”. ”Prințe, salvează-ne de ursoaică, noi nu facem față, e nevoie de un glonț domnesc aici!”. Emanuel se codește: ”Măi, Pénzi, în mod normal, cu plăcere, dar acum am treabă, nu pot.” Primarul insistă: ”Nu ne lăsa, Măria-ta!”.

5) Prințul s-a înmuiat. Și-a luat pușca, și-a descălecat în Ojdula: ”Unde-i?” întrebă prințul. Primarul întoarce privirea spre pădure și, ca să vezi noroc, ursul era acolo. ”Uite-l, Măria-ta! Trage!”, strigă Pénzi. Prințul luă ursul în cătare, dar nu trase. ”Măi, Pénzi, prostule, acela este Arthur, cel mai mare urs din România, nu este ursoaica diabolică!” zise prințul. ”Ba nu, Măria-ta, este ursoaica îmbrăcată ca Arthur, ca să ne deruteze. Ți-am zis că-i diabolică!”. Prințul fu convins: ”Bine.” Apoi, ”Poc!”, doborî animalul dintr-un singur foc princiar.

Așa a fost. Cine zice altfel se-ndoiește de cuvintele Măriei Sale și nu se face așa ceva.

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”