Când criza este lungă, ei vin s-o facă lată

Opinia publică este astăzi unanim de acord că, dacă vrei să spui cum merg lucrurile într-un singur cuvânt, acel cuvânt nu poate fi ”bine”. Deloc. Este rău. Și este rău de ceva vreme, așa că instinctul de bun cetățan din fiecare dintre noi se trezește indignat și întrebă: cine-i de vină? Avem răspunsul.

România, fiind republică parlamentară, este condusă prin reprezentanții aleși ai românilor, iar aceștia au fost aleși ca urmare a faptului că liderii partidelor i-au pus pe liste. Astfel, este absolut rezonabil să stabilim că liderii partidelor parlamentare sunt conducătorii, de facto, ai țării. Deciziile lor, transformate în legi, ajustate sau nu de către opozție, sunt cele care se transformă aievea în ceea ce se vede: traiul nostru cel de toate zilele.

Este traiul nostru bun? Este meritul lor. Este traiul nostru rău? Este vina lor.

Dar cine sunt ei?

Nicun mister aici.

Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloș, Marcel Ciolacu, George Simion, Kelemen Hunor și, cu voia dumneavostră, ultimul pe listă, Klaus Iohannis sunt cele șapte persoane spre care se îndreaptă, după caz, fie aprecierea noastră, fie viceversa.

Democrația a vorbit: acești șapte samurai ai momentului reprezintă cele mai înalte aspirații ale românilor și nu este exagerat să spui că ei sunt cei mai buni dintre noi, cei aleși de noi nu doar că să se lupte în numele nostru cu lipsurile, minciuna, abuzurile, analfabetismul, corupția, interlopii și interesele malefice ale străinilor; ci să le și învingă.

Din păcate, trebuie s-o spunem drept: n-au reușit.

OK, bine. Dar vor reuși vreodată?

Oricât de mult am vrea să spunem ”da!”, din păcate, auspiciile nu sunt bune. Patru dintre cei șapte reprezintă interesele străinilor, deci o bătălie este pierdută din start. Unul este semianalfabet, deci încă o bătălie cade. Altul n-are timp, fiind ocupat cu mitingurile. În schimb, al șaptelea se bate, doar că nu pentru noi.

Asta-i situația.

Am expus starea de fapt. nu doar ca să stabilim o certitudine pentru posteritate, pentru momentul când urmașii noștri se vor întreba ”oare cine-a dat-o de gard așa de nasol în deceniul doi din mileniul trei?”; ci și pentru a avea o claritate asupra aplicabilității proverbului ”omul sfințește locul” în situația actuală. Da, se aplică. Dar invers.

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”