Strălucirea eternă a kickboxerului neprihănit

Activistul politic nu cunoaște stânga și dreapta. Activistul ultra liberal-conservator conține aceleași resorturi interne și același mecanism filosofic ca și activistul ultra-stângist. Tocmai de aceea trecerea unui activist de la un partid la altul nu pune probleme, nici partidului, nici activistului. Fără pauză pentru cauză. La activist, binele și răul, moralul și imoralul, frumosul și urâtul, toate aceste valori generale, care ghidează omenirea, dispar ca și cum n-ar fi fost. Numai cauza lui este bună, morală și frumoasă, iar dincolo de asta, pustiu. Sau inamici. Alte cauze. Cauzele altora sunt toate rele, imorale și urâte, și trebuie rase de pe fața pământului.

Deși toate acestea nu sună bine pentru ne-activiști, nu-i nimic reprobabil aici. Activismul, militantismul și ruda lui cea bogată, Public Relations-ul, toate acestea sunt profesii și în profesie n-ai mamă și tată, numai obiective. După cum spunea și un corifeu local al comunicării, Adrian Sârbu, ctiând fără ghilimele un guru al corporatismului: ”Profesia este religia”.

De aceea, ca în orice profesie, un activist de succes este un activist care își atinge mereu obiectivele, adică influențează, convinge și raliază cât mai mulți oameni de partea cauzei sale. Pescar de oameni, treaba activistului este să prindă câți mai mulți bibani în plasa doctrinei sale. Cumva, munca activistului seamănă cu a unui zombie. Mușcătura lui produce și mai mulți zombies. De aceea, tot ceea ce produce un activist este și mai mulți activiști. Atât.

pe cale de consecință, activistul care pătrunde în strucuturile statului este un dezastru. Un expert în bulșitologie nu devine un expert în economie a doua zi după ce-a câștigat alegerile. Or, tocmai aici este problema, deficiența esențială a democrației de la noi.

La noi, statul iubește activistul și, ca urmare, îl asistă de la naștere, de la intrarea într-un partid, și până la maturitate, când activistul lucrează la stat și a devenit un incompetent între incompetenți; ba chiar și după aceea, căci statul plătește pensii frumoase activiștilor senori, retrași la depoul de relicve activiste din cartierul Primăverii, binecunoscuta sursă de specialiști pentru talk-show-uri.

Menționez toate aceste detalii ca să dau contextul pentru a semnala apariția în viața publică a unui activist nou: pesedistul Daniel Ghiță, kickboxerul cu dificultăți în orice alt domeniu în afară de kickboxing, și mai ales cu dificultăți în utilizarea limbii române.

Este evident pentru toți că apariția lui Daniel Ghiță în profesia de activist nu vizează fascinarea intelectualilor întru cauza social-democrației, ci dimpotrivă, ademenirea cât mai multor viitori, actuali și foști kickboxeri în PSD.

Nu este treaba mea să discut politica de cadre a socialiștilor, dar semnalez că întărirea partidului cu persoane a căror singură aptitudine este aceea de a fi capabili să-l bată pe Cîțu când iese de la discotecă, este, oarecum, limitativă. Dacă activismul este profesie și profesia este religie, paștele nu-mi sună bine. Chemarea la rugăciune ”Vino să-ți rup capul, Cîțule ‘tu-ți paștele mă-ti”, mi se pare cam de dreapta. Lenin n-ar marșa. Poate Barna.

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”