Tăntălăul și Gogomanul sunt ceilalți

Când premierul unei țări, al oricărei țări, comunică populației că îndoiala față de măsurile guvernamentale (o îndoială venită nu din altceva decât din grija firească pentru propria viață și sănătate), este similară cu terorismul, el așează statul direct, și fără niciun echivoc, în fascism. Aici nu mai e loc de vreo șovăială filosofică sau ideologică.

Literalmente, șeful executiv al statului a aruncat anatema terorismului asupra cetățenilor țării, cetățeni care nu au altă vină decât că sunt de altă părere decât guvernul și premierul. Dubiile sunt interzise, iar manifestarea lor ar putea avea repercusiuni similare cu repercusiunile suferite de teroriști pentru acte de terorism. Asta a afirmat premierul, și nu la o bere, cu alcoolul în nas, ci treaz, într-o declarație de presă a guvernului României.

În urma acestei declarații, în mod normal și într-o lume normală, premierul ar trebui să devină imediat persona non grata. Șefii de stat ar trebui să semnaleze derapajul iar ambasadele ar trebui să bombardeze guvernul cu cereri de retractare a declarației. Miniștrii din guvern ar trebui să se disocieze public sau să-și dea demisia direct, constatând că nu pot funcționa într-un guvern care îi numește pe cetățeni teroriști.

Partidul ar trebui să-i retragă premierului încrederea politică și să-i ceară să prezinte scuze populației – sau să-și dea demisia. De președintele țării, ce să mai zic. Nici nu mai zic. Iar prietenii, partenerii și colaboratorii omului care a declarat așa ceva ar trebui să treacă prietenia cu individul la ”futute”, zicând ”nu pot fi prieten cu un astfel de om” și să-i șteargă numărul de telefon din agendă. Gesturi firești într-o societate și o lume civilizată, europeană, normală.

Nimic din toate acestea. Ca urmare, unii zic, pe bună dreptate, bine, domnule, dar de ce partidele de opoziție nu iau foc? De ce nu sare ca ars avocatul poporului? Dar de ce nu iese lumea în stradă?

În ceea ce privește avocatul poporului și partidele de opoziție, situația este clară. Să ai așteptări de la aceste insituții este ca și cum ai aștepta avionul la metrou. În primul rând, adresa-i greșită, iar în al doilea rând, nivelul e mult prea jos.

Iar lumea nu iese în stradă fiindcă treaba lumii este să-și vadă de viață, să voteze o dată la patru ani și să regleze ce este de reglat între timp prin reprezentanții săi din partidele de opoziție sau prin justiție. Lumea rămâne civilizată și pe linie cu civilizația, chiar și atunci când statul deraiază și iese în fascism. În plus, atunci când statul, prin vocea primului ministru, îți comunică faptul că ți-a pus o țintă pe spate, poate că nu-i cea mai bună idee să ieși în câmp deschis. Nu dacă ai familie, angarale și prea puțin loc de-ntors.

Iar în ceea ce privește eroii, elitele și intelectualii, sau cum s-ar zice, reprezentanții civili, morali și spirituali ai națiunii, e ca și cu bacșișul. Dacă nu curge, pică. Și dacă nu pică, ne împăcăm cu ideea și zicem că eroismul, noblețea și cu inteligența au sărit o generație. Poate data viiitoare. Doamne-ajută.

Dar dacă națiunea s-a indignat mai mult pe dinăuntru pentru fățișa afișare a gândirii fasciste de către liderul guvernului, nu același lucru se poate spune depre ciurucurile națiunii, fomiștii politici și botiștii periferici lipsiți, prin voia naturii și a Domnului, de mamă și tată ideologici, precum și de bun simț; botiști care s-au repezit să aplaude, să preia și să întărească adeziunea la fascism a premierului.

Astfel că, atunci când premierul zice: ””Acțiunile celor care se împotrivesc vaccinării și purtării măștii sunt similare cu ale teroriștilor”, botistul căzut în partea dreapta de pe harta civilizației occidentale, vine și plusează: ”Tot așa cum „opinia” pro nazista e interzisa pentru ca s-a demonstrat ca aduce moarte, ar trebui interzisa „opinia” anti-vaccin. Care nu este o „opinie”, ci o instigare la omor.” Sau, cum scrie pe afișul filmului ”Dumb and Dumber” (Tăntălăul și Gogomanul): ”ce nu are unul, îi lipsește celuilat”.

Unii zic că trăim vremuri complicate, unde binele și răul se întrepătrund în feluri în care noi nu le putem pricepe deocamdată, așa că să avem puțintică răbdare.

Dar eu nu văd aici complexitate și complicație, ba dimpotrivă. Eu zic că n-are rost să onorăm cu dubiul complexității un lucru simplu. Dacă arată ca un căcat și pute ca un căcat, e un căcat. Dacă vorbește ca un fascist și se comportă ca un fascist, e un fascist; iar dacă glăsuișete ca un idiot și face lucruri idioate este un idiot.

Când un politician îi spune unui cetățean înfricoșat de boală, de sărăcie și de statul corupt, temător pentru pentru viața și sănătatea sa și a familie sale că este un terorist, ultimul lucru pe care ar trebui să-l facă cetățeanul ar fi să creadă că expresia este o metaforă, o poezie, o figură de stil. Nu e. Când bulanul spre capul tău fuge, poți să speri că patinează și n-ajunge, dar sincer, pe ce bazezi? Pe Cîțu? Pe Iohannis? Pe Ciolacu? pe Arafat? Pe Turcan? Pe Voiculescu? Pe UE? Hai, că ești simpatic. Dă-mi link să-ți dau like.

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”