Scânteia Internetului prezintă Poke-A-Woke, colecția de postere film ”colorblind”

Netflix a fost unul din primii producători de film care s-au aliniat, alături de BBC, mișcării Woke, cu serialul ”Bridgerton”, unde distribuția serialului este ”colorblind”, înfățișând personaje din epoca victoriană interpretate de actori de culoare.

Publicul a apreciat serialul, dar a comentat distribuirea actorilor de culoare în serial, obiectând că afectează adevărul istoric.

Aproape imediat, internetul s-a umplut de meme în replică, unde personaje de culoare erau ”interpretate” de actori albi, ca pentru a argumenta susținătorilor Woke faptul că egalitatea rasială trebuie să circule în ambele sensuri; altfel este doar ipocrizie.

Hollywood-ul a practicat și practică în mod curent alocarea de roluri de personaje albe actorilor de culoare, dar numai recent acest fenomen a fost transformat în propagandă de către mișcările ”civice” asociate stângii politice americane. Altfel spus, o chestiune de opțiune artistică a fost transformată în armă politică.

Caz celebru: Samuel Jackson distribuit în rolul lui Nick Fury, din seria Avengers, rol scris pentru un actor alb și deținut în 1978 de către David Hasselhoff.

Scânteia Internetului se alătură acestor argumente, cu seria satirică de postere de film POKE-A-WOKE, unde mari actori albi interpetează roluri de personaje de culoare.

WOKE (ˈwoʊk / WOHK) este un termen care își are originea în Statele Unite, referindu-se la o conștientizare a problemelor care privesc justiția socială și justiția rasială. WOKE derivă din expresia afro-americană ”stay woke”, al cărei aspect incorect gramatical se referă tocmai la o conștientizare continuă a acestor probleme.

Folosit pentru prima dată în anii 1940, termenul a reapărut în ultimii ani ca un concept care simbolizează conștientizarea percepută a problemelor sociale și a mișcării. Până la sfârșitul anilor 2010, woke a fost adoptat ca un termen mai generic de argou asociat cu politica de stânga, cu cauze progresiste sau liberale din punct de vedere social, cum ar fi anti-rasismul, drepturile LGBT, feminismul și ecologismul. De asemenea, a făcut obiectul memelor, al utilizării ironice și al criticilor pentru metodele și consecințele sale. Utilizarea pe scară largă din 2014 este rezultatul mișcării Black Lives Matter.

Un comentariu al unui jurnalist american:

”Inițial, mișcarea pentru drepturi civile din Statele Unite era „oarbă la culoare”, nu vedea rasa.

Pentru a-l cita pe Martin Luther King, era o agendă pentru creionarea unui sistem care „să nu judece omul după culoarea pielii, ci după conținutul caracterului său”. Pleda pentru integrarea raselor, pentru egalitate rasială – căsătoria între albi și negri era în multe state americane ilegală. În cele din urmă, mișcarea era despre reducerea conștiinței rasiale a oamenilor astfel încât culoarea pielii să fie ceva la care să nu te gândești în mod constant.

Mișcarea de astăzi – the woke movement – are o direcție contrară. Pledează pentru egalitate rasială, dar dintr-o altă perspectivă – este amplificată conștiința rasială, omul este judecat nu după caracterul său, ci după culoare, orientare sexuală, identitate de gen, așadar, după trăsăturile inerente pe care nu le controlează.

Este o repudiere temeinică a ceea ce putem considera școala veche a mișcării pentru drepturi civile și care este parte intrinsecă a idealurilor americane. Sunt și o mulțime de nuanțe marxiste – înlocuirea burgheziei cu „omul alb” (non-woke people), care devine noul inamic de clasă. De fapt, conștiința de clasă a fost înlocuită cu o conștiință identitară. Dar acest lucru nu spune nimic albilor din Apalachia care și-au pierdut locurile de muncă.

Cu alte cuvinte, vedem și o mutație a stângii. Îmi imaginez că o politică autentică de stânga ar trebui să transmită muncitorilor albi săraci din Virginia și altceva decât că sunt niște albi privilegiați, rasiști și homofobi.” – James Kirchick, jurnalist american, via cursdeguvernare.ro

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”