Semn ceresc la 173 de ani de la publicarea Manifestului Comunist: moaștele lui Marx, descoperite în cartierul Primăverii din Capitală

În acest an, pe 21 februarie, milionarii comuniști din toate țările aniversează 173 de ani de la apariția cărții ”Manifestul Comunist”, de Karl Marx, cartea care a creat milioane și milioane de milionari care și-au dedicat întreaga viață dezproprietăririi oamenilor muncii, cerând în schimb pentru acest sacrificiu doar bani, vile, bijuterii, automobile de lux, terenuri, acțiuni, sejururi în Dubai și amante. Asta se știe.

Ce nu se știe este că, deși Marx a murit, el a continuat să trăiască prin nomeclaturiștii pe viață din cartierul Primăverii, ceea ce, materialist și dialectic vorbind, îi califică pe aceștia drept moaștele lui Marx.

De aceea, azi oamenii de știință au căzut de acord că este corect să postulezi că aproape în fiecare vilă din Primăverii se află moaștele lui Marx sau, în cel mai rău caz, rudele moaștelor lui Marx.

Astfel, credincioșii comuniști care doresc să se închine la moaștele lui Karl Marx nu au decât să meargă în pelerinaj în cartierul Pirmăverii, să bată la ușa oricărei vile, și o moaștă de-a lui Marx va ieși ca să-i pupe; asta fiindcă, în comunism, nu credinciosul comunist pupă moașta, ci moașta îl pupă pe credinicos, dacă nu pentru altceva, măcar ca mulțumire pentru vilă: ”te pup, frate proletar!”. Profitați de ocazie. Moaștele lui Marx vă așteaptă, tovarăși!

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”