Neaoșismul, șolocismul și naționalismul

Niciodată de la dispariția omului-partid Corneliu Vadim Tudor, o doctrină neaoșistă nu a mai pătruns în Parlament (nu îl iau în calcul pe ridicolul Gabriel Oprea), deși frăsuieli au fost și sunt, toate tentativele eșuând sau stând încă în coadă de pește, ca urmare a faptului că nu au reușit să se conecteze cu numeroasa bază electorală proletar-creștină, absolut necesară pentru mișca în sus acul rezultatelor.

Că pe Facebook e ușor să fii naționalist, postând indignat și inflamant de la serviciu; e mai greu să lași serviciul și să te duci la dracu-n praznic cu un steag, zece pliante, un plin de benzină și trei ciumeci entuziaști dar fără bani țigări, ca să-ți expui programul politic unor săteni din Cucuieți, cărora numai de politica ta nu le arde.

Dar ascensiunea AUR nu este un foc de paie. Cine a avut curiozitatea și timpul pentru a citi programul partidului de pe website, a putut descoperi o gândire politică nu doar omogenă și pragmatică, ci și bine expusă, literar vorbind. Este un anume patos în textul programului AUR, un patos care lipsește din programele partidelor existente, și mai ales din programul partidului care este adeversarul direct și natural al AUR, partidul euromarxist integraționist USR, care, în ciuda geniilor multi-universitare din partid, n-a găsit un copywriter mai acătării ca să le scoată lemnul din limbajul scris și vorbit. Eu am zis mereu că PowerPoint-ul e bun, atâta vreme cât nu ajungi să gândești ca el. Acest adevăr n-a răzbit la useriști.

Invers, din programul AUR răzbate un neaoșism ponderat, realist și afirmativ, într-o expunere de idei care face un balet expert printre subiectele incompatibile cu neaoșismul, cu siguranță numai pentru a nu contraria procurorul care a avizat dosarul de înființare al partidului, că ăla se uită în primul rând să vadă dacă sunt bifate ”UE”, ”NATO” și ”democrație”. Dar AUR a trecut cu succes pe sub radar, reușind să-și afirme ideile în clar, fără a risca o respingere judecătorească. Dar nu-i doar atât.

Privind retrospectiv, se vede că AUR a desfășurat un activism politic la firul ierbii, ca la carte. Mai mult, pe listele electorale ale AUR se pot vedea destui oameni care par serioși, și spun că ”par”, fiindcă sunt numai fețe noi, de oameni care par educați, cu destui militari de rang înalt rezerviști pe liste, de unde se vede că AUR nu doar a predicat, ci a și făcut ce-a predicat.

Rămâne inexplicabilă prezența pe liste a unor cunoscuți interlopi și a unor generali comuniști, dar poți să zici că atunci când ai costuri de campanie, nu mai faci mofturi la pedigreeul ăluia care marchează banul cash.

Deocamdată, văzut de pe canapeaua din fața televizorului, AUR pare nefrecventabil, în parte datorită moacei de galerist fotbalist a liderului George Simion și a tenului său măsliniu, care sperie orășeanul finuț de la Cinematecă. Tocmai de aceea, Simion dă mai bine când îl citești decât când îl vezi și auzi, căci omul e coerent și stă pe un subiect cu argumente, fără s-o ia razna.

Dar, așa cum scriam și ieri, neaoșismul, oricât ar fi de fascinant, conține în el germenii propriei sale distrugeri, fiindcă are darul de a atrage ca un magnet minți bizare și capsomani inflamați, care, după cum s-a văzut, au capacitatea miraculoasă de a transporta în ridicol orice idee bună, ceea ce văd că a început să întâmple încă din ziua întâi.

Nu poți lăsa neaoșismul pe mâna oricui. Prost administrat și comunicat, el poate sfârși prin a servi exact contrariul. Ca și în cazul Frontului Național al doamnei Le Pen (îți vine să crezi că partidul lui Ponta era afiliat acolo?!) rămâne că marele serviciu pe care AUR îl poate face societății este că mai pune nițel pe jar (și sper că nu doar nițel) mizerabilul establishment politic de la noi, iar asta e și binevenit, și o noutate. Să fie primit.

În rest, o analiză pe textul programului politic, scoate la iveală destule idei fezabile, dar și o idee în care eu nu cred, ideea neaoșismului economic, complet nepracticabilă (ca să nu zic direct că-i o tâmpenie). Ideea e și proastă și veche, fiind scoasă din pălărie din când în când de către puriccieni, șerbănescieni și călingeorgescieni, ca panaceu național la ”economia aservită”. Sună frumos, dar, din păcate, nu se poate practica neaoșismul economic, în primul rând fiindcă s-a mai încercat la noi, atât de către Ceaușescu, cu rezultatul direct al pierderii competitivității economice, cât și în anii 90, prin capitalizarea securiștilor, cu rezultate dezastruoase, pe care le simțim și azi.

În al doilea rând, din principiu, fiindcă vine împotriva libertății individuale și a economiei libere de piață (susținute în programul AUR), orientând societatea către etatism și sărăcie. Or, săracul, oricât ar fi el de naționalist și de orgolios, s-a dovedit că nu-i chiar atât de mândru încât să nu sară gardul la vecinul care-i dă calitate și civilizație. Omul este o persoană umană, vorba lui Gică Hagi. Îi place să se cace în confort. O budă-n curte, chiar și poleită cu aur, rămâne tot o budă-n curte. Alte obiecții n-am. Jucăria e prea nouă.

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”