Mucles gloria mundi

Tovarăși, am rămas la fel de maxim indignat timp de exact un an de zile, cred că asta trebuie să fie un record mondial sau ceva: “Expresii ca ”noi, românii, suntem varză”, ”noi n-am făcut aia”, ”noi n-am putut aialaltă” sau ”noi suntem proști” și ”ne merităm soarta” mă lasă atât de rece că dacă beau un pahar cu apă scuip cuburi de gheață peste ăia care au nesimțirea să mă includă și pe mine (sau pe oricine) în ficțiunile lor naționalisto-colectivisto-depresive, unde populația, și într-un sens mai larg, națiunea română, este descrisă ca un fel de popor de moromeți lași, cuibăriți prin bordeie și vizuini, unde mănâncă și ascultă salam, se uită la antene și privesc cu stupidă și inconștientă nonșalanță cum turcii, rușii sau austriecii le devalizează pădurile, fecioarele sau ceva la fel de important. Aiureli. În realitate, e foarte simplu. Geografia este destin, iar în geografia noastră suntem cu toții niște zei, și cine zice altfel e un bou, un animal, n-are cum înțelege. Sigur, omul dăruit cu darul scrisului, este nu doar liber, ci și dator să scrie necontenit despre simțămintele sale, inclusiv atunci când n-are, sau din contră, când are simțăminte dar ele sunt mâloase, rădăcinoase, încă ne-spălate în apa curată a rațiunii și ne-luminate de strălucirea septică a unei inimi bune. Asta înțeleg. Ce nu înțeleg este de ce orice sulea spătaru care bunghește litere pe taste ține morțiș să mă rușineze pe mine, pe ai mei și pe prietenii mei până la a enșpea spiță fiindcă, momentan, lui nu-i ies pasiențele vieții, acasă, la serviciu sau la partid. Un sfat. Dacă, totuși, te uiți în oglindă și descoperi șocat că nu ești decât un răspândac de mâhnire, iată ce ai de făcut, gogomane: încetează să stropești cu jale peste patrie, fraiere, că jale sameni, jale culegi, vorba lu’ popa. Mai bine te abții nițeluș și mai lași oleacă poporul, populația și națiunea să guste și nițică pace sufletească, ca să nu treacă prin istorie pângărite non stop de babavangalismele tale obosite. Încă și mai bine, ia cazmaua și sapă în tine după niscaiva bon humeur și, dacă ai găsit, nu mai sta pe gânduri, dă repede încoace, că e lipsă mare, e cerere uriașă și ne trebuie neapărat, că voioșia și mândria, chiar în mici cantități, fac mai bine la corpul și sufletul națiunii decât muștruluirea sadică. Că cu națiunea trebuie să te porți ca și cu un copil, mai bine să-l lauzi în exces decât să te stropșești la el toată ziua. Că așa crește deștept și viteaz. În schimb, ideea că dacă avem unul sau mai mulți conducători stupizi, hoți sau trădători suntem cu toții asemenea lui, este prostie macră și este de datoria fiecăruia dintre noi să descurajăm atât ideea, în sine, cât și pe prostălăul care o propagă. Oltenii pot fi Olguța sau Neagoe Basarab, nemții pot fi Hitler sau Goethe, rușii pot fi Stalin sau Tolstoi, iar românii pot fi Ceaușescu sau Brâncuși. Fiecare vede cât înțelege și dă mai departe cât îl duce mintea. Prost gândești, prost vorbești. Îmi pare rău pentru tine că ești mic și trist, răspândacule mâhnit, dar nu ne mai blestema pe toți să ne-mbolnăvim de obidă doar fiindcă o ai tu, nene. Mucles gloria mundi.”

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”