Câte stele sînt pe cer, toate pân’la ziuă pier, numa’ una, ca o proastă, șade pe uzina noastră

Birocratul de la stat consideră că salariul mare îi este necesar pentru a compensa răspunderea mai mare, ca și cum răspunderea ar fi o povară așa de grea, că îi trebuie mușchi puternici la picioare ca s-o ridice de jos, mușchi care nu se pot forma decât cu injecții și suplimente financiare, și nu cu simpla încredere acordată de comunitate, încredere care include și speranța comunității că responsabilul nu-i ia omului pielea de pe ea ca să-i facă un servicu public.

Fiindcă, dacă prețul ar fi factorul care ar garanta servicii publice de calitate, poate comunitatea ar prefera să ia de pe piața liberă cele mai bune servicii la cel mai bun preț, nu ar aștepta de la partid să-i dea un om a cărui răspundere costă și scump, și nici nu poate fi compensată în caz că omul îi face comunității o pagubă în loc de servcii.

În realitate, responsabilitatea la stat funcționează într-un sistem bonus-malus viciat, unde bonusul este garantat, dar malusul este simbolic, ca și cum l-ai bate pe demnitar la poponeț cu o nuia de puf: na, na, na, să nu mai faci.

Demnitarul care se înfige să facă un serviciu public așteptând ca publicul să-i aștearnă petale de trandafiri pe covorul roșu cu care se duce la serviciu este nu doar un cretin, dar și un potențial țepar care încă nu a dat țeapă (deși, în multe cazuri, e inclusiv un țepar confirmat cu acte). El zice, domle, profesionistul costă. Nu, animale, e greșit, profesionistul costă pe piața liberă, privată, unde mănânci cât produci, nu în servicul comunității, unde ești dator să dai tot ce ai mai bun din tine, profesional și personal, pentru un colț de pâine uscată, că în serviciul public te mai hrănești și cu onoare, dar și cu fascinația ta față de tine însuți, că ai fost capabil să-ți dai interesele tale de căcat la o parte și să te sacrifici pentru națiune, stat și patrie. Ăsta-i servicul public, nu salariul tău, căcănarule prost și orb, care nu poți vedea dincolo de burtă, spre minunata lume a principiilor mărețe.

Fiindcă ar trebui să știi, demnitarule imbecil, pensionarule securist, justițiarule caviarist și politicianule botist, că fiecare leuț în plus pe care tu îl iei la salariu din banul public se scade din școala unui copil sărman, din temelia unui spital public sau a unei facultăți; se scade din salariul unui profesor care poate că-ți educă și ție copii, se scade din cursul valutar și din competitivitatea cu care țara ta este capabilă să iasă în lume, cretinule.

Ești pregătit, deștept, educat, manager de geniu, mare sculă pe basculă? Or te duci pe piața liberă și faci bani pentru tine și Wall Street, or vii aici, la noi, în servicul public și faci bani pentru stat și pentru țară contra bani puțini și onoare multă, sau poate chiar și fără onoare, că nu-i exclus ca să apară oricând alt cretin ca și tine și să se pișe pe munca ta de-o viață. Riscurile meseriei.

Ăsta-i patriotismul: ești bun, bravo, dar ești bun mai mult pentru ceilalți decât pentru tine. Asta dacă ești capabil. Dacă te bagi. Dacă nu, du-te-n șaormeria ta corporatistă, fă bani pentru tine și dă taxele-ncoace, că s-or mai găsi în creierii poporului ăstuia niște oameni serioși și devotați care să facă mai bine decât tine cu banii din taxele alea ale tale. Flit sictir.

PAMFLÉT, pamflete, s. n. Specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care autorul înfierează anumite tare morale, concepții politice, aspecte negative ale realității sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc. – Din fr. ”pamphlet”. Sursa: DEX '98 (1998).
Scânteia Internetului este o publicație de pamflet, satiră, critică și umor. Într-un deplin respect pentru propria imagine a persoanei sau a instituției, Scânteia Internetului comentează, critică și satirizează aspectele publice, de notorietate, care fac parte din spațiul larg al opiniei publice, spațiu deschis mereu criticii și opiniilor libere. Umorul, râsul, satira și pamfletul, sunt un bun cultural prețios al societății și culturii noastre, fiindcă alină, pansează și vindecă mintea și sufletul omului, întrețin vibrația civică și spiritul viu al societății; iar Scânteia Internetului se străduiește să sporească zi de zi acest bun al nostru, al tuturor, în spiritul marilor cuvinte ale lui Ion Luca Caragiale: ”Nimic nu-i arde pe ticăloși mai mult ca râsul.”